NU EȘTI EROU DACĂ AI INTEGRITATE,
doar că într-o lume grotesc de complăcută în neasumare, ignoranță și lipsă de acțiune, oamenii care au INTEGRITATE pot apărea așa. Acest polițist din Seattle îmi încălzește inima!
Nu-mi pasă că este din America, consider că suntem o familie!
Ieri am avut nevoie să mă duc la poliție.
Îmbrăcată?!
Cu burka.
Înăuntru, clădirea complet goală, cineva cu mască la gură a încercat să mă trimită la plimbare că…nu mai știu ce anume …legat de restricții, și ceva nu era “cum trebuie” ca să completez o cerere chiar acolo.
L-am întrebat de ce nu pot sta la o masă și scrie cererea, și deși mi-a spus că sunt insistentă, totusi m-a invitat să intru într-o încăpere goală, și să scriu; ba mai mult, mi-a sugerat cum să scriu…”Domnule Comandant, subsemnata, etc. etc.”
I-am mulțumit pentru amabilitate și la final am dorit să îi intorc gestul chemându-l aproape.
“Domnule x, aveți copii?” Mi-a spus că da, doar că acum era mare.
I-am spus – ca și cum eram în timpul comunismului (că știu cum era:) și nu era bine să mă audă cineva, că acea mască pusă peste nas nu făcea altceva decât să îi diminueze nivelul de oxigen inspirându-și propriul bioxid de carbon, că asta determina corpul să creeze multă aciditate, teren fertil pentru boli, si că își slăbea singur sistemul imunitar făcându-l extrem de vulnerabil în fața oricărei boli.
Nu sunt doctor, dar am creier și pentru că pot să îl folosesc o și fac:). Bruce Lipton, Sherri Tenpenny, Dr. Buttar sunt doctorii pe care am ales să îi cred, când este vorba de viața mea!
Ce m-a șocat a fost răspunsul lui: ȘTIU!!!!!!!!
DACĂ VREI SĂ GÂNDEȘTI CU CAPUL TĂU, TREBUIE SĂ TE INFORMEZI și să alegi ce ți se potrivește!