fbpx

Ce este Ontologia?

Am tastat: “Ce este Ontologia?” pe Google și mi-a apărut:

Ontologia este o noțiune filozofică care se preocupă de natura lucrurilor. Ontologia este o specificație a ceea ce există. Cu totii, tot timpul, ’facem’ ontologie pe masură ce întelegem lumea în care existăm. Dacă vei considera ontologia ca fiind ceva dificil și obscur, poate vrei să consideri câteva exemple de zi cu zi….” etc.

Că ai înteles sau ba, nu am idee. Eu trăiesc conștient această “ontologie” de zeci de ani și, pentru mine are sens ceea ce am găsit pe motorul de căutare menționat anterior, dar explicația aceasta tot nu-mi spune ce este ontologia la un nivel profund, de claritate a mea cu mine însămi.

Apoi vine expresia Educație Ontologică.

Și asta ce mai este?

Aceasta este un fel de a comunica despre “natura lucrurilor”, astfel încât acea comunicare să aibă un impact

benefic,

imediat și

de durată

asupra ființei umane care a fost expusă/primit acea comunicare.

Rezultatul, impactul, se cheamă Transformare.

Cine participă într-o conversație ontologică (daca poate să o audă), trece instantaneu printr-o schimbare de perspectivă cu impact imediat asupra calității vieții. Acțiunea și rezultatul se contopesc într-un singur cuvânt: “Transformare”.

Având binecuvântarea să mă întâlnesc cu acest fenomen de Transformare încă din 1983, când am participat la Est Training, viața mea a fost trăită fără cenzura mea față de mine însămi, într-o stare de asumare a responsabilității la care înainte nu aș fi putut nici măcar visa.

În urmă cu vreo 15 ani l-am întrebat pe Lorenzo (pe atunci Landmark Forum Leader Candidate), cum explica el Transformarea, și mi-a zis: “Connie, imaginează-ți ca ai o lumânare și apoi un bec; lumânarea a devenit bec. Nu poți să explici, doar vezi că lumânarea de acum câteva secunde, este un bec.

Cum s-a intamplat?

Nu poți spune și, la rândul ei, întrebarea nu are sens în contextul Transformării. Este ca și cum întrebarea vine dintr-un tărâm al apelor, căutând răspunsul în tărâmul uleiurilor. Este absurd!

Este atât de simplu și, tocmai pentru că este atat de simplu, mi-a luat peste 30 de ani să aflu cum funcționează și să pot exprima în cuvintele de mai sus. Dificultatea este în simplitate (alt paradox☺)

Jocul, Jocul Transformării însă, odata ce începi să îl joci în mod autentic, îți dă o viață “neînțeles” de extraordinară, moment de moment, fără sfârșit.

Cine este suficient de deschis să primească aceasta gândire abstractă “întelege”, cine nu….pentru el rămâne un mister, ceva obscur pentru restul vietii.

Pentru cine are urechi de auzit și dorește să gândească un pic, trei sau patru expresii pot face o diferență în viața lor, diferență ca între întuneric și lumină, noapte și zi:

  1. Vaca dă doar balegă; dacă vrei lapte, trebuie să te dai jos de pe gard să îl iei;
  2. În viață ori ai rezultate, ori explicații de ce nu le ai;
  3. În același timp, în același spațiu, dragostea și critica nu pot exista – ori ai una, ori ai alta;
  4. Fără integritate nimic nu funcționează!

Aceste patru formulări sunt ontologice. Nu sunt citate!

Citatele te amuză, le regasești în viața ta și le aprobi sau dezaprobi.

Și-atât! Aceste patru formulări te lasă în acțiune, dacă ești suficient de treaz încât să depășesti stadiul de citat.

Ce reprezintă Educația Ontologică pentru mine?

Acel lucru care mă duce la sursa vieții mele cu onoare, respect, și autenticitate, responsabilitate si integritate, un dar milenar unic al umanității pentru umanitate.

Comments are closed.