fbpx

Copiii nu sunt ceea ce crezi tu!

Consider că toate ființele umane, adică…. și …..bărbații :), au niște conversații interioare,  conflicte sau întrebări fără răspuns în viața lor.

Cele mai bune învățături, în acest domeniu, al existenței feminine, mi-au venit din experiență, prin observarea acestor conflicte interioare.

La 31 de ani am avut o experiență interesantă. Tocmai cunoscusem acel bărbat care urma să facă parte din viața mea și la un nivel profund, eludând orice analiză rațională despre pro și contra, simțeam la nivel ADN că “el era acela” (he was the one).

Imediat după această conștientizare, ceva foarte straniu s-a întâmplat. Parcă eram legată cu un fel de cordon ombilical de ceva din înălțimi, prin care o poftă nebună, necunoscută și neașteptată de a face un copil se contopise cu mine. Nu a fost doar un mic gând pasager, ci o idee care își făcea loc din ce în ce mai adânc în ființa mea.

Locuiam atunci la Milano, partenerul meu lucra în Egipt, iar munca mea era în Israel. Călătoream des, în acest triunghi alcătuit din Italia, Egipt și Israel și eram constant în avioane, sau autocare. Mă gândeam că nici o minte sănătoasă nu ar fi considerat măcar posibilitatea de a avea un copil date aceste circumstanțe.

Cu toate astea, cordonul acela mă ținea ferm și fără milă ancorată în imperioasa nevoie de a face un copil.

Cum de la 28 de ani mă antrenam într-una dintre cele mai fascinante educații din lume, în experiența mea, și anume educația ontologică, un tip de educație bazată pe conversație și dialog Socratic, devenisem foarte prezentă. Așa se face că am renunțat să-mi mai dau argumente de ce nu trebuia să am un copil, și, dintr-odată am văzut și înțeles lucruri uluitoare.

Desigur, știam că sarcina și a crește un copil nu sunt “o boală”, ci o manifestare naturală a vieții; acum, însă, înțelegerea mea a mers mai departe și am realizat că  sunt populații nomade cum ar fi beduinii, țiganii, care cresc copii peste tot, în condiții considerate de noi ceilalți, rudimentare, și aceștia sunt sănătoși și frumoși. M-am gândit că dacă pentru ei copiii nu sunt o opreliște, poate fi la fel și pentru mine.

baby

Din acel moment mi-am urmat instinctul care mă îndemna să rămân însărcinată. Copiii mei, nu au fost niciodată o opreliște pentru mine și am avut o viață absolut fascinantă alături de ei.

Fiica mea s-a născut la Milano. La mai puțin de o săptămână era într-un coșuleț pe biroul meu. Până în două săptămâni era în Elveția cu noi, în excursie, și la șase luni,  într-unul din hamurile acelea atârnate pe piept, se afla cu mine și un grup de agricultori Italieni în Deșertul Iudeea, pe drumul spre Jeriho.

Datorită fiicei mele am descoperit încă o latura generoasă și frumoasă a lumii.

În Italia, de pildă, am descoperit că la barurile din stațiile de tren, dacă vrei să cumperi lapte pentru un bebeluș, nu ți se iau bani.

Ce am învățat?

În viată ai ori rezultate ori scuze de ce nu ai rezultate.

Dacă alegi să ai rezultate este necesar să renunți la scuze și să iei acțiune.

Sarcina nu este o boală.

Copiii nu sunt fragili, ei fac parte din tine.

Niciodată, niciodată nu am sacrificat nimic pentru copiii mei pentru ca mai apoi, să dau vina pe ei pentru “viața mea netrăită”.

Comments are closed.